Transfer de la Aeroportul Antalya la Plaja Çıralı
Çıralı este un arc lung de pietriș cenușiu într-un golf protejat, al cărui capăt sudic se unește cu ruinele de la Olympos. Pentru că golful este un sit de cuibărit înregistrat al broaștelor țestoase caretta, aici nu s-a construit niciodată în înălțime: în spatele pietrelor sunt livezi de portocali, pensiuni de familie răsfirate și bungalouri de lemn, iar mai departe zidul munților Beydağları. Pietrele sunt netede, iar apa se adâncește după câțiva pași, ceea ce convine mai degrabă înotătorilor decât copiilor mici. Se vine pentru liniște și pentru flăcările de la Yanartaş, care ard după lăsarea întunericului pe versantul de deasupra satului.
De la un hotel din Kemer, Çıralı înseamnă 27 km pe coastă plus șapte kilometri de viraje strânse până în vale: socotiți patruzeci de minute, bune pentru o baie de dimineață sau un urcuș de seară la flăcări. Tekirova la vreo douăzeci și cinci de minute, Göynük și Beldibi la patruzeci și cinci până la cincizeci, Antalya și Lara la vreo oră și un sfert. De la Belek o oră și patruzeci și cinci; de la Side drumul trece de două ore în fiecare sens, așa că ieșirea ține toată ziua. Alanya, cu aproape trei ore, nu merită pentru un golf. Autocarul ține tot grupul pe un singur orar; cu mașina înotați după-amiază și ajungeți la Yanartaş când s-a întunecat bine.
Direct de la terminal sunt 95 km și cam o oră și douăzeci de minute, iar asta are sens doar dacă dormiți în Çıralı: satul se află la șapte kilometri de viraje sub D400, deci nu este o oprire pe drumul spre Kemer sau Side. La o sosire târzie, coborârea este neiluminată și lentă, iar pensiunile stau în spatele pietrișului, nu pe o faleză luminată, așa că lumina zilei ajută.
Cum vizitezi Plaja Çıralı
Ziua depinde de locul în care coborâți pe pietre, fiindcă banda de pietriș se întinde pe trei kilometri întregi. De la capătul dinspre sat până la gura pârâului din sud, unde în spatele pietrelor începe orașul antic, se merge peste douăzeci de minute pe piatră, iar trecerea pârâului face parte din traseu: într-o vară secetoasă apa vine până la gleznă. Desculț se înaintează încet, iar de la amiază piatra este fierbinte, așa că lumea înoată în fața pensiunilor și lasă mersul pentru răcoarea de după-amiază târzie. O baie și această traversare umplu împreună trei ore, iar aici nimeni nu se grăbește să plece.
Sub picioare este piatră cenușie și netedă, mai mare sus pe bandă, unde se stă, și mai mărunțită la marginea apei, iar banda coboară atât de abrupt încât ajungeți cu fața la mare fie că ați vrut, fie că nu. După doi sau trei pași fundul nu mai este. Înotătorilor le place, copiilor mici nu, iar apa mică este la capătul cu pârâul, nu în fața satului. Pe piatră nu crește nimic, deci umbra înseamnă un pas în spate, către portocali și drum, iar orele de după unsprezece se plănuiesc de acolo.
Pe această bandă cuibăresc broaște țestoase, de aceea unele porțiuni sunt delimitate cu bandă în sezon, iar după întuneric nimic nu este luminat: pe înserat pietrele se golesc, iar seara se mută pe drumul din spate. Pe asta se construiește planul. Aici mașina este lăsată să plece după ce ora de revenire a fost stabilită înainte de coborâre, în loc să stea un șofer cu motorul pornit, fiindcă nicio după-amiază nu se încheie aici la minut. Spuneți locul odată cu ora: drumul este lung, iar când lumina se duce porțile pensiunilor seamănă între ele. Valea Olympos din sud și versantul în flăcări de deasupra satului sunt ceea ce se adaugă fără o a doua zi.
- Pe un pietriș atât de înclinat, o saltea subțire sau un suport pliabil face ce nu poate un prosop.
- Pentru apă mică mergeți spre sud, până unde pârâul intră în mare, fiindcă acolo copiii mici mai ating fundul.
- Capătul sudic rămâne liniștit doar din cauza drumului pe jos, în timp ce primii o sută de metri din fața satului sunt porțiunea cea mai aglomerată din tot golful.
- Socotiți drumul până la ruine la o jumătate de oră, nu la un sfert, fiindcă pe piatră se merge mai încet decât pe nisip.