Transfer de la Aeroportul Antalya la Turnul Roșu din Alanya
Turnul Roșu — Kızıl Kule — este construcția octogonală de cărămidă din fața portului din Alanya, ridicată în anii 1220 sub Alaeddin Keykubad I pentru a acoperi locul de ancoraj și șantierul naval de sub stânca cetății. Pe un soclu de piatră stau cinci niveluri de cărămidă roșie, cu un puț deschis în mijloc și o cisternă la fund, iar scările urcă în grosimea zidurilor până la o terasă de pe acoperiș care privește drept în jos, la bărci. Nivelurile au fost date unei expoziții etnografice. Din tot ce se află pe această coastă, aceasta este clădirea în care urcarea este vizita.
De la aeroport sunt 128 de kilometri și aproximativ 105 minute, tot pe D400: câmpia de după Serik, ramificațiile spre Side și Manavgat, apoi lunga fâșie de coastă prin Okurcalar, Avsallar și Konaklı, cu munții apropiindu-se tot mai mult de șosea. Ce deosebește acest drum de cetatea de deasupra este ultimul kilometru — turnul se află la nivelul mării, deci ajungeți în fața portului în loc să luați serpentinele stâncii. În iulie și august porțiunea lentă este șirul de hoteluri la est de Manavgat, iar apoi traficul portuar al orașului.
Cum vizitezi Turnul Roșu din Alanya
Plătiți la intrare și apoi urcați. Scările merg în grosimea zidurilor, cărămidă și piatră, abrupte și neregulate, lumina venind prin metereze și prin puțul deschis din mijloc, unde se află cisterna; pe unele tronsoane nu există nimic care să merite numele de balustradă. Sus este o terasă: portul drept dedesubt, stânca cetății deasupra, plaja Cleopatra de partea cealaltă a capului și Taurusul în spatele orașului. O jumătate de oră până la trei sferturi este toată vizita, expoziția de pe niveluri inclusă.
Cărămida ține căldura, iar la mijlocul unei după-amiezi de vară în interiorul turnului este mai cald decât pe cheu, așa că primele ore după deschidere sau ultimele înainte de închidere merită alese. Terasa este mică: un autocar o umple, iar la parapet vă așteptați rândul. Lumina dimineții cade pe stânca cetății și pe zidurile de deasupra — aceea este fotografia pentru care au venit cei mai mulți. Cine nu poate urca trepte de piatră abrupte va scoate foarte puțin din bilet; în acest caz șantierul naval, la o sută de metri pe malul mării, este jumătatea mai bună a aceleiași vizite și nu cere niciun urcuș.
Turnul și șantierul naval împreună fac vreo două ore în fața portului, adică o mașină care așteaptă — iar dacă ați făcut cei 128 de kilometri dinspre aeroport, exact asta se rezervă. Adăugați cetatea de pe deal și obțineți o jumătate de zi, pentru care o preluare la oră fixă este mai potrivită. Ordinea care li se pare celor mai mulți cea mai comodă: mai întâi turnul, cât piatra este încă rece, apoi plimbarea pe malul mării până la șantier, apoi masa pe cheu; cetatea, drum separat, fie înainte, fie după.
- Urcarea este vizita: trepte de piatră abrupte și neregulate în grosimea zidurilor, iar pe alocuri aproape nimic de care să te ții.
- Pe terasa de pe acoperiș încap doar câțiva oameni odată, așa că un autocar ajuns înaintea voastră costă zece minute de așteptare.
- Faceți-o devreme sau târziu: cărămida strânge căldura de după-amiază și înăuntru se face mai cald decât pe cheu.
- Șantierul naval selgiucid este la o sută de metri pe mal, sub stânca cetății, și nu cere urcuș, ceea ce îl face a doua jumătate firească a vizitei.