Transfer de la Aeroportul Antalya la Simena Kaleköy
Simena, căreia toată lumea îi spune aici Kaleköy, este un sat de pe țărmul Kekovei care urcă în trepte pe pantă, sub o cetate mică. Chiar la marginea apei, în adâncul mic, stau sarcofage liciene înclinate și pe jumătate scufundate, iar dincolo de strâmtoarea din fața caselor se întinde insula lungă de-a lungul malului căreia zace orașul scufundat Kekova. Spre Simena nu s-a construit niciodată un drum. În sat nu există nicio mașină, totul ajunge aici numai cu barca, iar ulițele, grădinile și terasele de piatră se îngrămădesc între debarcaderul de jos și zidul cetății de sus.
Pagina socotește 175 km de la aeroportul din Antalya și în jur de 140 de minute, numai că mașina nu duce drumul până la capăt. Dincolo de Demre, D400 se desprinde de mare și intră într-un ținut aspru de calcar, creste golașe și tufăriș scund, iar la Çevreli un drum îngust o ia spre sud și coboară către coastă. Pe alocuri are o singură bandă, la final devine abrupt și se termină la cheiul din Üçağız, unde asfaltul pur și simplu se oprește. Ultima etapă se face pe apă, cu o barcă tocmită local și separat de transfer.
Cum vizitezi Simena Kaleköy
Totul într-o zi petrecută aici depinde de barcă. Drumul cere în jur de două ore și douăzeci de minute pe sens, iar peste el se adună așteptarea la chei, traversarea, orele din sat și întoarcerea pe apă. Cinstit vorbind, înseamnă cel puțin o jumătate de zi la fața locului și cel mai adesea toată ziua, deci Simena este o ieșire de o zi, nu o după-amiază. Hotărâți din vreme dacă șoferul așteaptă în Üçağız sau vă lasă și revine la o oră fixată, și stabiliți asta la rezervare: nu există cum să chemi o mașină jos, în sat.
Traversarea se dovedește partea cea mai frumoasă a vizitei. Sarcofagele din apa mică se ivesc de pe apă înainte de acostare, iar orașul scufundat de-a lungul malului din față se privește din barcă, nu se străbate pe jos. Pe uscat, satul este numai ulițe în trepte: niciun vehicul, iar fiecare ladă și fiecare valiză urcă de la debarcader pe brațe. De la casele de jos, o scară de piatră neregulată urcă statornic spre cetate, iar între zidurile ei un teatru mic a fost săpat în stâncă. Capacele unora dintre sarcofage sunt sparte, iar altele s-au răsturnat pe o parte.
Urcușul acesta este efortul zilei și stă în soare aproape tot drumul; umbra se găsește jos, de la case și de la copacii dintre ele, nu pe poteca în sus. Sus se urcă pentru priveliștea de pe zid către strâmtoare, și tocmai de aceea nimeni nu regretă treptele. Coborâți la nivelul apei, mulți consideră baia de pe stânci parte din zi. Odată ce ora traversării de întoarcere este convenită, nu mai are rost graba, iar locul răsplătește mult mai bine statul pe loc decât un tur alert. Apa nu este aici un sfat, ci o necesitate.
- Sarcofagele pe jumătate înecate se văd cel mai bine de pe apă, așa că priviți-le la venire, nu după ce ați coborât pe mal.
- Treptele spre cetate sunt neregulate și fără umbră; apa merită urcată cu voi.
- În sat nu se rulează nimic: o valiză cu rotile sau un cărucior nu trece de debarcader.
- Fixați ora traversării de întoarcere înainte de a hoinări, fiindcă șoferul vă așteaptă pe malul celălalt.