Transfer de la Aeroportul Antalya la Plaja Olympos
Plaja Olympos închide gura unei văi înguste și se ajunge la ea prin ruine: orașul antic este risipit de-a lungul unui pârâu, sub smochini și leandri, iar poteca spre apă trece pe lângă ziduri, sarcofage și o poartă romană. Țărmul este din pietriș mare, apa se adâncește imediat și rămâne limpede, iar același golf protejat continuă spre nord către Çıralı. În spatele sitului, valea este plină de bungalouri de lemn și cabane în copaci, așa că pe pietriș vezi mai des călători cu rucsac și vizitatori de o zi decât public de hotel.
De la Kemer, ramificația este la 28 km pe D400, iar drumul din vale coboară încă unsprezece kilometri în serpentine: în total cam patruzeci de minute. Tekirova este la o jumătate de oră, Konyaaltı la o oră și cinci minute, centrul Antalyei la o oră și un sfert, Belek la o oră și patruzeci. De la Side sunt ceva peste două ore pe sens, adică o zi întreagă, iar de la Alanya nu este o ieșire rezonabilă. Cei mai mulți combină Olympos cu Çıralı, capătul nordic al aceluiași golf, sau cu Yanartaş de deasupra. Autocarul vă dă o oră alocată; cu mașina ajungeți înainte de mijlocul zilei, când valea e răcoroasă și parcarea are încă locuri.
Venirea direct de la avion înseamnă 98 km și cam o oră și 25 de minute, dar mașinile se opresc în parcarea sitului: de acolo mai este un sfert de oră pe jos, pe lângă pârâu, până la pietriș. Cu o geantă de plajă e simplu, cu valize e greu, așa că ziua sosirii se potrivește bungalourilor din vale, nu unei băi în drum spre Kemer.
Cum vizitezi Plaja Olympos
Socotiți trei ore de la poartă și nimic nu se face în grabă. Poteca spre interior urmează pârâul prin tot situl, iar vă opriți la fel de des cât mergeți: o poartă rămasă singură în verdeață, sarcofage cu inscripții încă lizibile, rândurile teatrului pe jumătate prinse în tufișuri, apoi vechiul canal al portului care se deschide spre pietriș. O baie, întoarcerea pe celălalt mal și ați văzut ambele jumătăți ale orașului. O oră vă dă apa și nicio ruină. Orele de acces se mută cu sezonul, deci se confirmă înainte de rezervarea mașinii, nu la barieră.
Poteca este pământ bătut și piatră mărunțită, plată pe toată lungimea, dar tăiată de pârâu acolo unde patul este mic și totodată alunecos, așa că sandalele care pot fi udate sunt alegerea rezonabilă. Plaja de la capăt este pietriș cenușiu și mare, mai abruptă decât pare din vale, iar fundul fuge de sub picioare în doi pași. În spate valea ține umbră adevărată: smochini și leandri lângă apă, pini pe versanți. De aceea drumul spre interior rămâne răcoros și în august, în timp ce deasupra pietrișului nu este absolut nimic.
Locul face parte dintr-un golf de cuibărit: în sezon plaja este închisă vizitatorilor după întuneric, luminile sunt ținute departe de ea, iar ziua unele porțiuni sunt delimitate. Totul intră și iese prin aceeași poartă, și tocmai asta decide rezervarea: mașina poate rămâne în parcarea de la intrare, fiindcă vizita are un final cunoscut și nu există o a doua ieșire la care să fie trimis un șofer. Yanartaş, pe versantul de deasupra văii, face jumătatea de seară dacă dormiți aici; de la un hotel mai sus pe coastă, alegeți una dintre cele două.
- Aici sandalele care pot fi udate bat pantofii sport, fiindcă poteca taie pârâul iar ultima bucată este piatră mărunțită.
- Priviți orașul la ducere și nu la întoarcere, pentru că după baie nimeni nu mai urcă panta ca să citească inscripții.
- Toată umbra este pe potecă și niciuna la apă, deci masa se pune la cincizeci de metri în spatele pietrișului.
- Întrebați la intrare la ce oră se închide poarta, fiindcă ieșirea este aceeași potecă și sub copaci se întunecă mult mai devreme decât deasupra apei.