Transfer de la Aeroportul Antalya la Orașul antic Olympos
Olympos se arată bucată cu bucată. Terme romane, o biserică bizantină, morminte săpate în stâncă, un teatru pe jumătate recucerit de pădure și sarcofagul sculptat al unui căpitan de corabie sunt risipite de-a lungul unui pârâu, într-o vale împădurită din parcul național Beydağları, iar poteca dintre ele iese la o plajă lungă de pietriș. Mai sus, la Çıralı, flăcările Chimerei ard direct din stâncă — se văd cel mai bine după lăsarea întunericului. Olympos și Çıralı au drumuri de acces separate: vreo 20 km cu mașina, dar doar doi-trei kilometri pe jos de-a lungul țărmului.
E o zi pentru partea Kemerului și aproape pentru nimeni altcineva. Olimpos este la câteva minute mai sus pe vale, Adrasan la 20 de minute peste creastă, Çıralı la vreo 25 pe șosea, Tekirova la vreo 30, Kemerul la aproximativ 40 de minute pe șoseaua de coastă șerpuită, Göynük și Beldibi la 45-50. Din centrul Antalyei este o oră și un sfert peste munte, din Lara 85 de minute; din Belek o oră și patruzeci pe sens, din Side ceva peste două ore — dus-întors peste trei ore de condus din Belek și peste patru din Side, motiv pentru care oaspeții de atât de departe aleg mai degrabă canionul Köprülü sau Manavgat. Flăcările cer amurgul, iar orice excursie cu oră fixă trebuie să plece înainte de întuneric; doar o mașină privată face posibilă urcarea târzie.
Direct de la aeroport are sens doar dacă noaptea se petrece oricum la Çıralı, Olimpos sau Adrasan: 98 km, aproximativ 85 de minute, iar valea e pe drum. Ca oprire înaintea unui hotel din Kemer costă trei ore, socotind coborârea și poteca din vale, cu bagajele rămase în mașină. Cei mai mulți o lasă pe altă zi și păstrează flăcările pentru o seară.
Cum vizitezi Orașul antic Olympos
Drumul de intrare dă tonul: o potecă plată de nisip și pietriș între stuf și leandri, pârâul întâi alături, apoi de-a curmezișul. În lunile uscate trecerile sunt pietre pe care calci, după ploaie apa ajunge la jumătatea gambei, așa că nu conta pe picioare uscate. Nimic nu e aranjat pentru tine: între copaci apare un zid, apoi un gol de ușă, apoi morminte săpate în stânca de pe malul celălalt. Plăcerea stă în a găsi, nu într-o piesă anume. Poteca se termină acolo unde valea se deschide spre bolovani cât un ou, care coboară atât de abrupt încât câțiva pași ajung ca să pierzi fundul sub picioare.
Două ore iau valea și țărmul într-un ritm lent, iar ceea ce face asta suportabil e coroana copacilor: e singurul sit antic de pe coasta asta prin care poți trece la prânz fără să plătești după aceea. Prețul umbrei de lângă apă sunt țânțarii. Fără niciun acoperiș rămân doar bolovanii înșiși, care se încing prea tare ca să stai pe ei și îi prind pe cei care și-au lăsat pantofii la ultimul zid. Vino devreme și valea e a ta; de la sfârșitul dimineții poteca duce un șir constant de oameni în ambele sensuri, cei mai mulți mergând drept la mare.
Decizia care schimbă rezervarea este dacă ziua se termină deasupra localității Çıralı. Flăcările au nevoie de întuneric deplin ca să însemne ceva, iar acolo e alt drum, alt versant și altă muncă pentru picioare, așa că adăugarea lor transformă o dimineață în vale într-o zi care se încheie târziu în noapte. Spune la rezervare ce formă vrei, nu la cinci după-amiaza. Ia o lanternă pentru coborâre chiar dacă ai urcat în ultima lumină și socotește că vei coborî mai încet decât cei cu care ai urcat.
- Aici sandalele cu baretă bat și adidașii, și șlapii, fiindcă treci în câteva minute din apă pe piatră fierbinte și înapoi.
- Între ruine nu există traseu marcat: mergi încet și uită-te în afara potecii, altfel ajungi la mare cu patru ziduri văzute.
- Cu o oră la dispoziție, du-te până la mormintele de pe malul celălalt și întoarce-te înainte de țărm, fiindcă mai departe vestigiile se răresc.
- În partea umbrită a văii, ceva împotriva țânțarilor valorează mai mult decât crema de soare, mai ales spre seară.