Transfer de la Aeroportul Antalya la Limyra
Limyra se întinde în câmpie lângă Finike, cu zidul munților Beydağları ridicat chiar în spate. Nu este un singur monument, ci o risipire: sarcofage și morminte săpate în stâncă în mijlocul ogoarelor, tronsoane de zid de incintă, temelii pe jumătate intrate în iarbă și un teatru de cealaltă parte a drumeagului, față în față cu incinta principală. Neobișnuit aici este pământul — apa de izvor urcă prin câmpie, stă pe alocuri între pietre, iar unele porțiuni sunt de-a dreptul ude. Vin puțini oameni. În cele mai multe zile veți împărți locul doar cu cei care lucrează livezile de alături.
Aeroportul din Antalya și Limyra sunt despărțite de 132 km și aproximativ 110 minute, iar diferența o face ultimul sfert de oră. Drumul intră în Finike pe faleză, pe lângă palmieri și bazinul portului de agrement, și abia aici, după o lungă porțiune de munte, se așază cu adevărat în plan. Apoi mașina se desprinde de mare și urcă puțin spre interior, prin câmpia de citrice către Turunçova, cu portocali lipiți de acostament de o parte și de alta. Finalul se face pe ulițe agricole înguste, pe alocuri de o singură bandă, unde o întâlnire înseamnă că cineva dă înapoi până la o poartă.
Cum vizitezi Limyra
O oră ajunge aici, o oră și jumătate dacă sunteți dintre cei care citesc fiecare piatră, iar cifra aceasta decide rezervarea. Limyra este prea mică pentru a duce singură drumul: a trimite o mașină atât de departe pentru șaizeci de minute iese la socoteală doar când ziua mai conține ceva, adică în practică Myra și Demre mai spre vest sau chiar Finike, la doi pași. Mașina așteaptă: pentru o ședere atât de mică pe teren, o lăsare la poartă urmată de un al doilea drum nu ajută la nimic și nimeni nu o cere.
La pământ ud trebuie să vă pregătiți. Apa de izvor urcă prin câmpie și stă printre ruine, așa că o parte din ce ați venit să vedeți se află în apă sau pe pământ care cedează sub talpă, iar iarba dintre obiective este înaltă. Alegerea potrivită sunt pantofii închiși pe care nu vă pare rău să îi udați; sandalele nu sunt. De la sfârșitul primăverii până toamna, aceeași apă aduce țânțari, care se fac simțiți în aerul nemișcat de sub copaci, deci ceva pentru brațe merită pus în geantă. Petele ude se mută cu sezonul, așa că ce a fost tare într-o lună poate să nu mai fie în alta.
Vizita înseamnă mers între lucruri, nu un ocol în jurul unuia singur. Mormintele stau răzlețe pe câmpuri plate, zidurile fug într-o parte, iar teatrul este o oprire separată peste drumeag, așa că adunați distanță constant, fără nicio urcare. În schimb primiți umbră — aici sunt copaci, ceea ce majorității siturilor liciene le lipsește — și o singurătate aproape deplină. Este un loc liniștit, pe jumătate năpădit, neșlefuit, iar cine gustă asta îl preferă ruinelor mai aglomerate de pe acest litoral. Cine merge greu se descurcă pe teren plat mai bine decât pe orașele de pantă ale coastei; în cale stau doar porțiunile ude.
- Purtați pantofi închiși care pot fi udați: mai multe porțiuni ale sitului stau în apă, iar iarba dintre ele o ține la fel.
- De la sfârșitul primăverii luați soluție contra insectelor — apa stătută și coroanele copacilor țin țânțarii aici.
- Teatrul este peste drum, așa că nu încheiați la incinta principală crezând că ați văzut tot.
- Copacii dau umbră adevărată, ceea ce face din acest sit unul dintre puținele de pe coastă suportabile la mijlocul zilei.