Transfer de la Aeroportul Antalya la Plaja Patara
Patara înseamnă optsprezece kilometri de nisip deschis în spatele unui val de dune, iar dinspre uscat se lipesc de el ruinele orașului licians cu același nume: un teatru, o stradă cu colonade și sala de consiliu a Ligii Liciene, și tradiția că aici s-a născut Sfântul Nicolae. Pe nisip nu s-a construit nimic: plaja este sit protejat de cuibărit și se închide noaptea în sezon. Marea este deschisă spre vest, deci vântul și valurile sunt ceva obișnuit. Pensiunile se află în satul Gelemiş, în spatele sitului.
Kalkan este la vreo cincisprezece kilometri, douăzeci și cinci de minute; Kaş la vreo patruzeci, trei sferturi de oră. Din oricare dintre ele, Patara înseamnă o zi întreagă, fiindcă ruinele și nisipul au aceeași poartă și nimeni nu vine pentru plajă sărind teatrul. Kemer este la aproape două ore și jumătate pe sens, Antalya la vreo trei, adică plecare înainte de răsărit. De la Belek, Side și Alanya nu mai este o ieșire de o zi. Kaputaş se află pe drumul de întoarcere spre Kaş. Autocarul vă dă o oră la pasarelă; cu mașina străbateți situl cât e răcoare și lăsați nisipul pe urmă.
De la terminal sunt 241 km și circa 190 de minute, adică ceva peste trei ore, deci venirea directă li se potrivește celor care dorm în Gelemiş sau Kalkan. O aterizare de dimineață lasă destulă zi pentru sit înainte de pensiune; una de după-amiază vă lasă la poartă aproape de închidere, iar în sezonul de cuibărit plaja este închisă în afara programului. Sosirea pe înserat este momentul greșit aici.
Cum vizitezi Plaja Patara
Orașul vine primul, fie că ați vrut, fie că nu, fiindcă drumul se termină între ruine, iar nisipul este dincolo de ele. Ordinea obișnuită este teatrul, strada cu coloane și sala de consiliu a Ligii Liciene, apoi hambarul și linia dunelor, apoi pasarela de lemn până la apă. Sunt două ore înainte ca cineva să înoate, iar totul face o zi, nu o ieșire. Pentru piatră ora bună este dimineața: spre unsprezece, pe terenul deschis dintre ziduri nu mai există umbră deloc, iar marmura tăiată vă întoarce căldura.
La dune terenul se schimbă complet. Până acolo mergeți pe pământ bătut, piatră fasonată și nisip suflat peste amândouă; dincolo, pasarela traversează nisip de dună moale, pe care după-amiază nimeni nu îl calcă desculț. Plaja de partea cealaltă este imensă, plată și deschisă spre vest, deci intră hulă și apa este rar la fel de liniștită ca un golf de partea Kemerului. Mergeți cinci minute pe ea și nu mai există nimic: nicio clădire, nicio umbră, niciun adăpost de vânt, doar nisip care se duce în ambele direcții.
Aceasta este o coastă de cuibărit și asta comandă totul: în sezon plaja este închisă vizitatorilor peste noapte, pe nisip nu este construit nimic și nu se luminează nimic. Accesul urmează orele sitului, care se mută în cursul anului și merită confirmate înainte de rezervarea mașinii, fiindcă o poartă închisă înseamnă aici peste trei ore de drum degeaba. Cât despre mașină, ea rămâne: parcarea este în interiorul porții, la nisip nu există sat, iar pe lângă intrare nu trece nimeni în căutare de pasageri. Kaputaş și Kalkan sunt pe drumul de întoarcere, dacă ziua mai are o oră în ea.
- Mai întâi ruinele, apoi baia, fiindcă la mijlocul zilei piatra este o pedeapsă, iar marea nu.
- Nisipul de dună de la trecerea pe pasarelă este după-amiază prea fierbinte pentru picioarele goale, deci rămâneți încălțați până la apă.
- Confirmați orele sitului înainte de rezervarea mașinii, fiindcă la nisip se ajunge prin poartă și pe nicio altă cale.
- Lumea rămâne în raza vizuală a pasarelei, deci zece minute de mers într-o direcție sau alta vă lasă plaja doar pentru dumneavoastră.