Transfer de la Aeroportul Antalya la Canionul Köprülü
Canionul Köprülü este un parc național în piemontul Munților Taurus, la nord de Serik: râul Köprüçay a tăiat o cheie în calcar, iar un pod roman poartă și azi drumul peste ea. Podul, apa rece și limpede și pădurile de chiparoși de pe maluri sunt motivul pentru care se face drumul; al doilea motiv este raftingul, organizat din taberele dintre Beşkonak și pod. Mai sus, în munte, se află ruinele anticului Selge. Fără mașină nu se ajunge aici: sus urcă un drum de munte lung, iar spre Beşkonak nu circulă nimic după orar.
Drumul spre canion se desprinde din șoseaua de coastă la est de Serik, cam la jumătatea distanței dintre Belek și Side, așa că niciuna dintre stațiuni nu are vreun avantaj: din Belek, Kadriye, Side sau Titreyengöl socotiți între o oră și o oră și un sfert până la pod, ceva mai puțin din Çolaklı. Din Alanya sau Avsallar sunt între o oră și jumătate și două ore, adică o zi întreagă și o plecare matinală. Kemer și Beldibi sunt de partea greșită a Antalyei pentru asta. Aspendos este pe același drum de acces și devine de obicei a doua oprire. Autocarul merge după orarul și opririle lui; cu mașină privată ajungeți la pod înaintea autobuzelor și plecați când copiii s-au săturat.
Direct de la terminal sunt 85 km și circa 75 de minute, deci nu durata este problema. De la șoseaua de coastă până la pod mai sunt peste 40 km în sus pe vale, în direcția greșită pentru orice stațiune, iar ultimul urcuș după un zbor de noapte nu e un început bun de vacanță. Nimeni nu urcă acolo cu valizele în portbagaj pentru a coborî apoi la hotel. Păstrați-l pentru o zi întreagă, mai târziu în săptămână.
Cum vizitezi Canionul Köprülü
Fără raft, ziua e făcută din pod și din apa de lângă el. Ieșiți pe arcul roman, priviți în jos culoarea pe care o ia Köprüçay peste piatra deschisă, apoi urmați malul atâta cât ține poteca; douăzeci de minute într-o direcție sau alta ajung ca să lăsați mașinile parcate în urmă. Mijlocul zilei se petrece pe platformele scoase deasupra râului, iar tot rostul lor e că aerul de peste apa curgătoare e simțitor mai răcoros decât orice de pe coastă. Canionul în sine cere trei-patru ore. Selge, mai sus în dealuri, adaugă două-trei ore și un drum prost.
Cealaltă jumătate a locului e raftingul, și merită spus limpede cum funcționează: coborârile aparțin taberelor de pe râu, se rezervă la ele și nu la noi, iar partea noastră e drumul dus și întors. De aici decurg două lucruri. Traseul nu se termină acolo unde începe, deci cineva trebuie să știe unde va aștepta mașina și la ce oră — stabiliți asta înainte să urce cineva în barcă. Iar dacă jumătate din grup rămâne, orele acelea se vor scurge la pod și pe platforme, exact locul potrivit pentru a lăsa bunicii cu vedere la apă.
Aceasta e deci o zi, nu o oprire, și se rezervă ca o zi: mașina urcă cu voi și rămâne, sau se întoarce la o oră convenită dinainte, iar în ambele cazuri lucrul se aranjează înainte de a pleca de pe coastă, nu de pe malul râului. Sub picioare sunt pietre rotunde care se rostogolesc, iar scândurile de peste apă rămân umede unde ajung stropii; râul e destul de rece încât cei mai mulți pun un picior și renunță la rest. Mai târziu în sezon apa scade și taberele lucrează în alt ritm, așa că dacă raftingul e în plan, confirmați-l înainte de a rezerva mașina.
- Ieșiți întâi pe podul roman: e imaginea pentru care vin toți, iar dimineața o obțineți fără nimeni altcineva în ea.
- Dacă jumătate din grup merge pe râu și jumătate nu, hotărâți unde vor aștepta cei care rămân înainte să plece bărcile, fiindcă cele două jumătăți termină în locuri diferite.
- Malul e pietriș rotund și instabil, pe care graba îți scrântește piciorul, iar râul e destul de rece încât să scurteze orice baie la un minut sau două.
- Autocarele vin în bloc la mijlocul zilei, și exact atunci merită să mergeți pe mal în loc să stați pe pod.