Transfer de la Aeroportul Antalya la Plaja Damlataş
Plaja Damlataş este mica plajă a orașului, la poalele stâncii cu cetatea Alanya, chiar lângă peștera Damlataş, acolo unde promontoriul ferește țărmul de marea deschisă. Nisipul este curat, apa de obicei liniștită, iar restul se află la câteva minute pe jos: peștera, incinta muzeului, stația de jos a telecabinei către cetate și cafenelele centrului. Spre vest, același nisip continuă ca plaja Cleopatrei. Este plaja unui sejur în oraș: mică, centrală și înconjurată de tot ce aduce lumea la Alanya.
Dacă stați în Alanya, aceasta este plaja la care mergeți pe jos. Drumul le revine tuturor celorlalți: 20 de minute din Konaklı, Kestel sau Mahmutlar, circa 35 din Avsallar, 40 din Okurcalar. Din Side sau Manavgat sunt 55–60 de minute pe sens, ceea ce face din ea o zi întreagă, nu o ieșire la plajă: baia este răsplata de după cetate și peșteră. Din Belek socotiți o oră și douăzeci, din Antalya mai mult, din Kemer nici nu începeți. O mașină privată merge pe șoseaua de coastă în ritmul vostru și pune opririle unde vreți; un autocar le fixează dinainte.
De la aeroport sunt 126 km și circa 105 minute, cel mai lung drum al acestei coaste. Nimeni nu se îndreaptă rezonabil întâi spre plaja asta: bulevardul de pe mal merge greu în serile de vară și nu ai unde sta cu bagajele. Dacă avionul aterizează devreme și camera nu e gata, oprirea utilă este İncekum, la o jumătate de oră înainte de Alanya, nu nisipul de sub cetate.
Cum vizitezi Plaja Damlataş
Nimeni nu dă o zi întreagă acestei plaje: este scurtă, iar aproape tot ce aduce lumea la Alanya stă la câteva minute de mers. Forma obișnuită sunt două-trei ore: peștera cât timp orașul este încă răcoros, apoi nisipul, apoi ce se face din după-amiază. Banda se umple din mijloc spre margini, așa că pe finalul dimineții locul liber rămâne la capete. Compensația pentru dimensiune este că plecarea de pe plajă nu încheie ieșirea, fiindcă nimic de aici nu este la mai mult de câteva străzi de locul în care ați înotat.
Nisipul este fin și tare, se umblă desculț oriunde în afară de marginea uscată din spate, iar intrarea este atât de lină încât departe de țărm apa vă ajunge tot la talie, pentru că limba de uscat a luat deja forța mării. Banda este atât de scurtă încât de la un capăt se vede celălalt și este lată doar în fața peșterii; spre vest se îngustează la câțiva pași înainte să preia nisipul lung al orașului, și exact de aceea lumea stă unde stă. Stânca se află la est de plajă, deci umbra naturală cade dimineața, iar după aceea nimic nu mai taie soarele.
Apropierea aceasta schimbă ce trebuie cerut. Cel mai probabil nu veți încheia vizita acolo unde ați început-o, așa că funcționează altfel: o coborâre lângă peșteră și o preluare în alt loc la o oră convenită — stația de jos a telecabinei sau o stradă dinspre oraș — în loc să trimiteți un șofer înapoi la nisip. Terenul muzeului și străzile comerciale sunt la două minute spre interior, și așa umple o plajă mică o jumătate de zi. Peștera și muzeul au orele lor, deci merită întrebat înainte de rezervare ce se întâmplă la datele dumneavoastră.
- Mijlocul se umple primul, așa că cine ajunge după unsprezece ar face bine să meargă mai întâi la unul din capete și abia apoi să întindă prosopul.
- Pentru că apa rămâne la talie atât de departe, acesta este nisipul Alanyei pentru cei care preferă să stea în picioare decât să înoate.
- Venirea devreme aduce singura umbră naturală de aici, iar după aceea soarele are toată plaja.
- Întrebați înainte de rezervare ce fac peștera și terenul muzeului la datele dumneavoastră, fiindcă o jumătate de zi strânsă depinde de faptul că ambele sunt deschise.