Transfer de la Aeroportul Antalya la Plaja Belek
Belek Beach este nisipul din spatele centurii de terenuri de golf: închis la culoare, fin și tare acolo unde ajunge apa, întins pe kilometri între două guri de râu la est de aeroport. Nu îl însoțește nicio promenadă cu magazine și cabine. În spatele nisipului stau pădurea de pini și grădinile hotelurilor, iar fairway-urile încă un câmp mai departe, așa că țărmul se citește ca o linie lungă de umbrele ruptă de porțiuni goale. Este și un litoral de cuibărit al broaștei-țestoase caretta, motiv pentru care în lunile calde unele sectoare rămân neluminate noaptea, iar cele cu cuiburi marcate sunt împrejmuite cu bandă.
Distanța de la aeroportul din Antalya este de 35 km, iar drumul ține circa 35 de minute. Spre est se merge pe D400 până la nodul Belek, apoi spre sud prin Kadriye pe un bulevard drept, mărginit de porțile hotelurilor, și în final pe drumurile scurte care se termină în nisip. Pe drumul rapid nu se pierde timp; îl iau ultimii patru-cinci kilometri, fiindcă bulevardul acela duce toate autocarele și toate dubele de serviciu ale stațiunii și este presărat cu limitatoare. Spuneți la rezervare ce acces doriți: capetele publice ale plajei sunt departe unul de altul.
Cum vizitezi Plaja Belek
Nisipul este închis la culoare și destul de fin ca să se bată tare la marginea apei: se merge ușor pe el și se sapă greu. Panta este lină, intri mult până se adâncește, și tocmai asta, mai mult decât orice, aduce aici familiile cu copii mici în locul coastei cu pietriș de la vest de Antalya. Umbră naturală pe nisipul deschis aproape că nu există, fiindcă pinii se opresc pe creasta dunei; orele utile sunt înainte de unsprezece și după patru, iar mijlocul zilei rămâne umbrelei pe care ați adus-o cu voi.
Planificați o jumătate de zi, nu o oră. Belek Beach nu are nimic de privit și tot ce trebuie ca să rămâi: cine vine să înoate este acolo și la șase, iar un șofer care ar fi așteptat două ore așteaptă de obicei cinci. Varianta limpede este o lăsare dimineața și o preluare separată la ora aleasă de voi, când se rupe căldura. Dacă vreți doar să vedeți țărmul și să mergeți mai departe, o jumătate de oră la un acces ajunge, iar atunci mașina care așteaptă iese mai ieftin.
Sezonul de cuibărit este partea pe care vizitatorii o greșesc. În lunile calde, porțiuni din acest țărm sunt delimitate și ținute pe întuneric noaptea; regula e simplă: rămâneți în afara zonelor cu bandă, lăsați nisipul neted, astupați ce ați săpat și, după lăsarea serii, întoarceți lanternele și ecranele dinspre apă. Înotul de zi nu are nicio legătură cu asta. Pentru restul zilei, Aspendos și Land of Legends sunt la douăzeci de minute de același nod rutier, așa că o dimineață de plajă și unul dintre ele după-amiaza încap comod într-o singură cursă.
- Umbra nu este pe nisip, ci în spatele lui, în fâșia de pini — retrageți-vă la copaci în loc să așteptați ca plaja să se răcorească.
- Apa mică ține mult în larg: sub picioare e sigur, dar prima porțiune se parcurge mergând, nu înotând.
- În lunile de cuibărit, după lăsarea întunericului lăsați nisipul așa cum l-ați găsit: fără gropi, fără lucruri rămase, fără lumină spre apă.
- Pe nisip ajung sandalele, dar poteca peste dună se încinge la prânz, iar desculț trecerea aceea pare mai lungă decât este.