Transfer de la Aeroportul Antalya la Phaselis
Phaselis îți permite două lucruri într-o singură oprire. Orașul-port antic se întinde printre pini pe coasta Kemerului și are trei golfuri — nordic, al orașului și sudic — plus o stradă principală pavată care leagă două dintre ele, pe lângă terme, o agora și o poartă romană. Apa de la mal este limpede și puțin adâncă, se intră direct de pe vechiul chei, iar în spate se ridică muntele Tahtalı. Parcarea este în interiorul sitului, nu la marginea șoselei, așa că prosoapele și hainele de schimb nu au niciodată mult de mers.
De pe fâșia Kemerului drumul ține 15-25 de minute: cel mai aproape sunt Tekirova și Çamyuva, din Kemer circa 20 de minute, din Göynük și Beldibi 25-30. Antalya și Lara sunt la vreo oră. Din Belek sau Kadriye ies o oră și jumătate pe sens prin Antalya — deci o zi întreagă, nu o dimineață — iar din Side mai degrabă două ore pe sens: trei-patru ore în mașină pentru o baie, ceea ce se justifică doar dacă ruinele sunt motivul adevărat. Din Alanya, renunțați. Autocarul vă lasă o oră fixă; cu mașina proprie luați ruinele devreme, înotați în miezul zilei și plecați la cinci.
Pe drumul de la aeroport acesta este unul dintre puținele ocoluri care chiar merg: 75 km, aproximativ 65 de minute, iar poarta e abia în lateralul șoselei spre orice hotel din Kemer, cu mașina parcată în sit lângă bagaje. Merită doar dacă lucrurile de plajă sunt deasupra în valiză. Pentru un hotel din Belek, Side sau Alanya direcția e complet greșită.
Cum vizitezi Phaselis
Golful pe care îl alegi dă forma întregii zile. Cel din mijloc, la portul vechi, e locul unde se adună toată lumea și unde înotul e cel mai ciudat: la câțiva metri de margine zac pe fund blocuri fasonate, așa că plutești peste zidărie, nu peste nisip. Cel din sud e golful larg, iar marginea lui e prundiș mare care se rostogolește sub călcâi și arde picioarele goale spre sfârșitul dimineții. Cel din nord e cel liniștit: până la el se merge cel mai mult și de obicei e cel mai gol. Toate trei sunt la câteva minute unul de altul, iar între ele calci pe nisip plat, ace de pin și pavaj tocit.
Două ore ajung ca să vezi situl cu adevărat: strada dintre porturi, poarta de la capătul ei, zidurile termelor de lângă și micul teatru înscris în panta de deasupra, cu timp rămas ca să stai pe un zid și să privești muntele din spatele tuturor. Cu un prosop, devin patru sau cinci ore și nimeni nu simte cum trec. Cele două vizite cer și vreme diferită: pietrele sunt cel mai bine în primele ore ale zilei, iar apa e cea mai caldă și mai netedă mult după amiază, și acesta e argumentul să le faci pe amândouă în loc să alegi.
Asta face din locul de aici singurul din serie în care aceeași destinație e două rezervări diferite. Varianta de două ore e o mașină care așteaptă; varianta cu prosop e o coborâre plus o preluare, și trebuie rezervată așa de la început, nu creată prin cinci ore de așteptare. Lasă joc orei de întoarcere, fiindcă înotul nu are un punct final firesc. Restul zilei se duce mai des pe mâncare decât pe altceva de văzut, deci hotărăște în același timp dacă mașina te urcă apoi spre drumul Kemerului sau te duce direct la hotel.
- Pentru o oprire scurtă, fă strada de la poartă la port și lasă golful nordic: e aceeași apă, la câteva sute de metri mai departe.
- În golful portului înoți peste blocuri fasonate, deci uită-te și în jos, iar ochelarii de înot fac aici mai mult decât pe o plajă de nisip.
- Copiii ajung de obicei în golful din mijloc, pentru că acolo intri în apă de pe piatră plată și nu peste prundiș care se rostogolește.
- Păstrează capătul depărtat al sitului la final: drumul dintre golfuri e ușor, dar tocmai parcurgerea lui de două ori în miezul zilei obosește.